Cursul LEU/EURO atinge nivelul MINIM DIN ULTIMELE ȘASE SĂPTĂMÂNI

Cursul LEU/EURO atinge nivelul MINIM DIN ULTIMELE ȘASE SĂPTĂMÂNI
Publicat: 16/08/2012, 13:21
Actualizat: 20/03/2019, 17:32

Leul a rămas pe apreciere ușoară în sesiunea de joi, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință în scădere cu 2,62 bani, de 4,4924 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele șase săptămâni, informează Mediafax.

Un nivel inferior celui de joi fost publicat de BNR la 5 iulie, când euro a fost cotat la 4,4796 lei. Astfel, leul s-a întârit cu 3,3% față de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat în urmă cu aproape două săptămâni, din cauza tensiunilor politice.

Raportat la nivelul record, leul a pierdut până la 4,4% de la începutul lunii iulie, din cauza turbulențelor politice. Atunci s-a declanșat procedura de suspendare a președintelui Traian Băsescu.

Pentru dolar cursul de joi s-a plasat la 3,6611 lei/dolar, în creștere cu 0,42 cu bani, iar cursul pentru franc a coborât cu 2,2 bani, de la 3,7625 lei/franc la 3,7405 lei/franc.

La deschidere, băncile cotau euro la 4,4850 – 4,4870 lei, în scădere de la 4,4940 – 4,4960 lei, nivel consemnat în sesiunea de marți. Miercuri a fost zi nebancară pe piața locală.

În prima parte a zilei, cursul a atins un minim de 4,4820 – 4,4840 lei/euro, după care cererea comercială de euro a urcat ușor cotațiile. În jurul orei 13:00, operațiunile se perfectau la 4,4905 – 4,4930 lei/euro, într-o piață cu volume reduse de valută tranzacționată.

Valutele din regiune consemnau de asemenea variații nesemnificative față de euro.

Dobânzile afișate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadența la o zi au rămas la un nivel înalt, de 5,72 – 6,22%. Randamentele au depășit rata de politică monetară, ca urmare a deciziei BNR de a reduce sumele pe care le împrumută băncilor comerciale prin licitația repo.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
O româncă din Italia a fost găsită într-o râpă adâncă de 30 de metri, după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Vouchere de 200 DE EURO decise în România. Cine sunt cei care VOR PRIMI sumele
Vești foarte proaste de la ANM. Luna iunie, una de coșmar
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Preşedintele Cehiei a suferit un accident. Care este starea de sănătate a liderului ceh
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) Ulei pentru cutie de viteze manuală: caracteristici de care să ții cont pentru ca...
×